AVORTUL UCIDE

MEDICI 100% PRO-LIFE

 

MArs medici nu ucid

POLONIA

„Profesorul Bogdan Chazan, directorul celui mai bun spital din Varșovia şi unul dintre cele mai renumite din Polonia („Sfânta Familie”), a fost obligat să plătească o amendă de 70 de mii de zloţi (aproximativ 17 000 de euro) pentru că şi-a manifestat obiecţia de conştiinţă refuzând să provoace un avort unei paciente.

Primarul din Varșovia Hanna Gronkiewicz-Waltz, după cum reiese din presa poloneză, a decis ieri să pornească anumite demersuri prin care medicul catolic să fie eliberat din funcţie.”

Obiectia de conştiinţă. În Polonia, Constituția recunoaște medicilor dreptul la obiecția de conștiință, dar le impune acestora datoria de a-i consilia pe solicitanții în găsirea unui medic dispus să efectueze avorturi.

Dr. Chazan a refuzat să participe, chiar și indirect la întreruperea sarcinii, iar pentru aceasta a fost amendat. Obligația de a îndruma femeile la un medic pentru a recurge la avort este o problemă spinoasă în Polonia și a făcut deja obiectul unui recurs la Curtea Constituțională solicitat de Consiliul Național Polonez al Medicilor, care au solicitat abolirea acesteia.”

http://www.e-communio.ro/stire1734-director-de-spital-amendat-si-concediat-pentru-ca-si-a-manifestat-obiectia-de-constiinta

Este interesant de urmarit in ce masura ratificarea Conventiei de la Istambul va afecta libertatea de constiinta a personalului medical. In prezent a fost votata de prima camera a Parlamentuui polonez:

http://www.liberties.eu/en/news/istanbul-convention-ratified-in-poland

ITALIA

Model de adeziune a medicilor ginecologi si obstetricieni catolici italieni la organizatia lor:

http://www.aigoc.it/index.php/associazione-aigoc/promessa-ostetrico-cattolico.html#.VO2les29REJ

Profesorul Giuseppe Noia:

“Una società che ammicca costantemente al relativismo etico ed è indifferente al destino dell’uomo porta inevitabilmente alla cecità dell’anima”.

http://www.zenit.org/it/articles/vita-e-famiglia-il-contributo-dei-ginecologi-cattolici

ROMANIA

DOAMNA DOCTOR MARIA DUNCA MOISIN: presedinta Asociatiei Medicilor Catolici Bucuresti

https://avortulucide.wordpress.com/2015/02/25/medici-100-pro-life-doamna-doctor-maria-dunca-moisin/

 

 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: